Cetatea Sfântă Noul Ierusalim

Motto:

«Înălţaţi spre Mine crucea credinţei sfinte, Evanghelia împărăţiei, care se vesteşte pe sine la toate neamurile, ca să vină apoi sfârşitul proorocit de Mine, să vină venirea Mea şi împărăţia Mea pentru cei drepţi.»

(citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 14/27 septembrie 1998)

Chipul veşniciei Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim

Istoria omenirii, consemnată prin împliniri dumnezeieşti care covârşesc ambiţiile omeneşti, stă sub semnul proorociei, acea lucrare de credincioşie a lui Dumnezeu faţă de demnitatea Sa sfântă prin care El îl înştiinţează pe om asupra tuturor celor viitoare pentru ca omul să nu se îndreptăţească pe sine prin neştiinţă atunci când păcătuieşte. Mărturii stau miile de pagini scrise: Vechiul Testament, pentru pregătirea venirii lui Hristos în lume; Noul Testament, pentru activitatea Sa mântuitoare şi a bisericii apostolice; scrierile sfinţilor, pentru cele două milenii de creştinism, în care ele curg ca un izvor.

În cartea profetică Apocalipsa se prooroceşte despre restaurarea profundă, din interior, a vieţii Bisericii lui Hristos şi despre ajungerea ei la sfinţenia apostolică. Ea este numită Cetatea Sfântă Noul Ierusalim (v. Apocalipsa, 3/12; 21/10).

Proorocul Isaia dezvăluie chipul veşniciei Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim şi rânduiala pe care Dumnezeu o aşează peste vieţuitorii ei: «Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea! Voi, care aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să nu aveţi odihnă! Şi să nu-I daţi răgaz până ce nu va aşeza din nou Ierusalimul ca să facă din el lauda pământului» (Isaia, 62/6-7).

Sfântul Nil Atonitul localizează în timp, cu exactitate, momentul transfigurării Bisericii, într-un context de o deprimantă degradare a vieţii creştine: «Pe la anul 1900, mergând spre jumătatea mileniului al 8-lea de la facerea lumii, aceasta se va schimba şi se va face de nerecunoscut. [...] Păstorii creştinilor, arhierei şi preoţi, vor fi oameni cu slavă deşartă, afară de prea puţini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stânga. [...] Atunci se vor schimba obiceiurile şi tradiţiile creştinilor şi ale Bisericii. Curăţia va pieri de la oameni, şi va stăpâni fărădelegea». Demascând lucrarea lui Antichrist în lume, sfântul Nil Atonitul precizează momentul în care va fi «refacerea stării dintâi», adică redobândirea sfinţeniei Bisericii, la anul 1992: «Vai, vai, o, părinţilor! Plâng şi mă vait după refacerea stării dintâi a acestui munte. Fiindcă după 1913, trecând 79 de ani, se vor face toate răutăţile despre venirea lui Antichrist, ani de la facerea lumii 7500».

Despre acest an, 1992 (7500 de la facerea lumii), profeţeşte şi sfântul Nifon al Constanţianei: «Începutul veacului al şaptelea înseamnă sfârşitul veacurilor. [...] Sfârşitul lui e plin de putoarea păcatului, de lucrurile omeneşti, care sunt toate mincinoase şi întinate: invidie, ură, minciună, hulă, duşmănie, chefuri, beţii, desfrânări, ucideri, avorturi, lăcomie, iubire de argint, ţinere de minte a răului. Dar, ajunge! Îl voi curma la jumătate! Să înceteze stăpânirea păcatului! Şi, zicând aceste cuvinte de mânie, Domnul a dat arhanghelului Mihail semnalul pentru judecată».

Sfântul Calinic de la Cernica este purtat în trup pe insula mănăstirii Cernica de către sfântul ierarh Nicolae şi sfântul mare mucenic Gheorghe, care-i arată, ca într-o icoană zugrăvită, pe Sfânta Treime, şi sub aceasta un pergament scris cu litere mari: «7500 leatul de la Adam». Sfinţii care-l susţineau de braţ i-au zis: «Vezi că nu este la 1848 sfârşitul lumii? N-ai citit de ziua a opta, jumătate a veacului acestuia şi jumătate a veacului viitor, şi că sfârşitul lumii văzute va fi când se vor împlini anii de la Adam 7500?». Aşadar, sfârşitul puterii absolute a diavolului în lume, pentru câtă vreme a fost dezlegat, s-a proorocit a fi anul 1992 după Hristos: «Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi îl va nimici cu strălucirea venirii Sale» (II Tesaloniceni, 2/8). Împlinirea acestei Scripturi este coborârea cuvântului lui Dumnezeu, căci el este «suflarea gurii Sale», care nimiceşte fărădelegea prin venirea lui Dumnezeu, cuvânt, pe pământ. Ca şi la celelalte proorocii însă, condiţia principală a împlinirii ei era încrederea, credinţa unor oameni curaţi că trebuie să se angajeze prin jertfa lor personală în împlinirea ei.

Istoria biblică a consemnat împliniri similare. Potopul nu ar fi putut aduce salvarea creaţiei din decăderea ei fără credinţa lui Noe, care a construit în zeci de ani o corabie într-un vârf de munte, batjocorit fiind de semenii săi, şi care a impus familiei sale o conduită aparte: sfinţenia (v. Facerea, 6/9).

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Răscumpărătorul făpturii, nu s-ar fi transpus în viaţă, din proorocia arhanghelului Gavriil în peştera Betleemului, fără smerenia şi ascultarea Fecioarei: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău» (Ev. Luca, 1/38), şi fără ocrotirea jertfelnică a dreptului Iosif.

Tot aşa, coborârea împărăţiei cerurilor pe pământ prin Cetatea Sfântă Noul Ierusalim nu s-ar fi adeverit fără credinţa fierbinte a unor creştini care au împlinit proorociile sfântului Nil, ale sfântului Nifon, ale sfântului Calinic, şi, în timpurile lor, ale sfintei Virginia, trâmbiţa apocaliptică a Domnului. Mai întâi a existat pregătirea: trăirea în viaţa lor de zi cu zi a tuturor învăţăturilor creştine, păstrate în biserica strămoşească, dar care în biserica din lume fuseseră aduse la formalism, superficialitate, şi uneori chiar la nepăsare. Apoi, cu dragoste fierbinte de Dumnezeu ei au primit grăirea lui Dumnezeu cu omul, căci au auzit glasul lui Dumnezeu, despre care de asemenea s-a proorocit în Scripturi: «Un glas! Un vuiet din cetate! Un glas din templu! Este glasul Domnului! El răsplăteşte vrăjmaşilor Săi după faptele lor» (Isaia, 66/6); «Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia» (Ev. Ioan, 5/25). Glasul Domnului este cel ce i-a chemat, mai întâi prin sfânta proorociţă Virginia, şi apoi în chip minunat şi direct, ca să ridice ei din temelii Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, ca locaş de odihnă a sfinţeniei Domnului, în care cerul coboară pe pământ, şi ca punct de referinţă pentru poporul lui Dumnezeu, cel adunat cu multă trudă de sfânta Virginia, începând cu anul 1955, ca să se ştie că «Acolo este Domnul» (Iezechiel, 48/35).

Începând cu acest an, 1955, cuvântul lui Dumnezeu a fost auzit şi cunoscut de mulţi creştini, dar nu toţi au păstrat darul credinţei şi, deci, puterea de a mărturisi până la sfârşit. În vremea comunistă prigoana a fost diabolică, mai ales asupra împlinitorilor cuvântului. Abia după anul 1989 schimbările din lume au îngăduit descătuşarea inclusiv în împlinirea întocmai a proorociilor, şi anume începutul de «cer nou şi pământ nou» (Isaia, 65/17) în grădinile sfinte ale Domnului şi în inimile credincioşilor.

Împărăţia cerurilor pe pământ

Creştinii Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim, călăuziţi pas cu pas de Cuvântul lui Dumnezeu, împlinesc legea Lui cea sfântă: împărăţia cerurilor pe pământ. Cei care cred cu adevărat, sunt cei curaţi, şi aceasta este trăirea celor ce cred. Împlinind întocmai proorociile de peste veacuri, ei au zidit în anul bisericesc 1992, în numai trei luni, Biserica Noul Ierusalim, îndeplinind toate rânduielile canonice necesare sfinţirii ei ca lăcaş de cult ortodox creştin. Această Biserică s-a impus ca un exemplu singular de promovare a curăţiei absolute în trăire şi simţire creştină, de observare riguroasă a canoanelor Bisericii strămoşeşti şi de excludere a oricăror compromisuri din viaţa de zi cu zi a trăitorilor ei. Domnul Însuşi o numeşte «piatră de temelie a Bisericii învierii făpturii lui Dumnezeu», «munte sfânt», sugerând în acest fel moartea spirituală a celor ce se amăgesc cu trăire pseudo-creştină, slujind simultan şi lui Dumnezeu, şi lui mamona.

Biserica Noul Ierusalim mai este denumită de Dumnezeu: «Corabie» (având ca tălmăcire asemănarea cu corabia salvării, construită de Noe), «Piatră» (pietricica albă a proorocului – Apocalipsa, 2/17), «Munte al binecuvântărilor» (care se înalţă peste ceilalţi munţi semeţi – lucrările semeţiei oamenilor). «Şi în zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va înălţa peste vârfurile munţilor şi mai sus decât dealurile, şi către el vor curge popoarele. Popoare multe se vor îndrepta spre el, zicând: „Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în templul Dumnezeului lui Iacov, şi El ne va învăţa căile Sale şi să mergem pe cărările Sale, că din Sion va ieşi legea, şi cuvântul lui Dumnezeu, din Ierusalim!“» (Miheia, 4/1-2).

Prin proorociile rostite de cuvântul lui Dumnezeu, Biserica Noul Ierusalim a fost înconjurată de o «salbă de mărgăritare» (alte zidiri creştine, care desăvârşesc cerinţele vieţii mănăstireşti pentru cei ce prin chemare au fost adăugaţi la poporul Domnului, în acord cu voia lui Dumnezeu şi cu planul Său de mântuire a neamului creştinesc):

– căsuţa din deal;

– casa întâlnirii;

– grădina întâlnirii, cu amfiteatru de festivităţi cultural-creştine;

– cortul întâlnirii;

– zece fântâni, sub ocrotirea Domnului, a Maicii Domnului, a sfintei Virginia, a sfântului Andrei, a sfântului Ilie, a sfântului Pantelimon, a sfintei Maria Samarineanca, a sfintei Ecaterina, a sfântului Nicolae, a sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil.

Piatra de temelie a Bisericii Noul Ierusalim a fost pusă la 22 iulie anul 1991, iar târnosirea Bisericii s-a săvârşit la data de 12 decembrie a aceluiaşi an, prin osârdia arhiereului Irineu Pop Bistriţeanul.

Acest sfânt aşezământ a fost construit după porunca şi planul transmis de Dumnezeu prin cuvânt stătătorilor mănăstirii, servi şi purtători de Dumnezeu, împreună cu alţi iubitori de Hristos creştini. Biserica are treizeci şi trei de cupole, simbolizând anii pământeşti ai Domnului Iisus Hristos, şi are douăsprezece uşi, care simbolizează împlinirea proorociei de reîntoarcere la Dumnezeu a celor douăsprezece seminţii ale lui Israel (v. Apocalipsa, 21/12).

Căsuţa din deal, construită în perioada 1998-1999, este aşezare cu trăire monahală, pentru creştini de parte bărbătească şi care au avut chemare la întregirea poporului Domnului.

Casa întâlnirii, construită în perioada 2000-2001, cuprinde sală de expoziţie şi atelier de creaţie, pentru lucrări de artă creştină.

Grădina întâlnirii, amenajată în perioada 2000-2001, cuprinde un spaţiu artistic, acoperit de un cort alb, cortul întâlnirii, susţinut de o confecţie metalică sub care se află scenă şi amfiteatru. Aici se desfăşoară Sărbătorile Creştinătăţii Româneşti, închinate bianual praznicelor Coborârii Sfântului Duh şi ale Maicii Domnului, întâlniri prin care lucrarea de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu se dăruieşte tuturor oamenilor.

Activitatea publică a Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim se derulează prin Fundaţia Sfânta Virginia, înfiinţată în anul 1995. Tot în acest an, Fundaţia a finalizat prima ediţie a cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu“, care cuprinde selecţiuni din vorbirea Domnului, în perioada 1955-1995.

Ulterior Fundaţia a publicat lunar, sub formă de ziar distribuit gratuit, cuvântul lui Dumnezeu, auzit de cei stătători ai mănăstirii Noul Ierusalim.

Alte activităţi ale Fundaţiei Sfânta Virginia din Pucioasa se concretizează în:

– expoziţii de sculptură şi pictură cu specific religios, realizate în atelierul de creaţie creştin-ortodoxă al Fundaţiei;

– expoziţii de aşezări rurale, de interior ţărănesc străvechi, de reîntoarcere la izvoarele strămoşeşti ale culturii şi tradiţiei româneşti, de vestimentaţie românească şi ţesături;

– activităţi artistice, ocazionate de sărbători, printre care: muzica, poezia şi teatrul creştin.

Părintele Nicodim